Surse din Mininisterul Muncii susțin că autoritățile vor să verifice eligibilitatea beneficiarilor și să reevalueze criteriile actuale de acordare a pensiilor de handicap, în contextul suspiciunilor privind eventuale abuzuri sau erori în sistem. Aproape un milion de români beneficiază de aceste drepturi, anunță Stiripesurse. Știm că, românii care nu mai au un picior, sunt chemați în fiecare an la comisia de evaluare, să vadă medicii dacă le-a crescut piciorul înapoi. Sau alte anomalii de genul acesta. În schimb, cei cu așa zise boli beneficiază și de însoțitor. Cam așa stau lucrurile la noi. Tot mai mulți Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are nişte boli care, deşi sunt o problemă pentru fiecare cetăţean, nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap, a anunţat ministrul Muncii, Florin Manole, la Antena 1. „Sunt din ce în ce mai multe persoane care au astfel de certificate (de handicap, n.r.), de la acelaşi medic, pentru aceeaşi, în ghilimele, boală. Există fraudă în sistem şi avem un mecanism de transparentizare astfel încât, pe de o parte, să diminuăm, poate chiar să eliminăm frauda şi, pe de altă parte, să putem trage la răspundere pe aceia dintre medici care se folosesc în mod nelegitim de parafa pe care o au şi de profesia onorabilă pe care ar trebui să o exercite pentru a face astfel de falsuri. Ei vor trebui să răspundă cât de aspru se va putea şi lucrăm împreună cu Ministerul Sănătăţii inclusiv pentru a gestiona lista criteriilor. România are nişte boli care sigur că sunt o problemă pentru fiecare cetăţean dar care nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap”, a declarat ministrul Muncii. El a subliniat că acest gen de fraudă distruge bugetele locale ale unor localităţi mici, care nu au industrie mare şi nici bugete mari. Potrivit datelor oficiale, în luna iunie 2025, din bugetul Ministerului Muncii au fost plătite sume în valoare totală de 590.585.417 lei, pentru 928.528 de persoane cu handicap grav, accentuat și mediu. (A.N.)
După o intervenție pe Calea Dumbrăvii compania Electrica SA a remontat un indicator de circulație exact pe mijlocul pistei pentru biciclete, fapt ce a provocat uimirea celor de Urban Bike Revolution, care au reacționat pe pagina lor de Facebook. În scurt timp, la intervenția Primăriei Sibiu, stâlpul a fost mutat. ”Sibiu! Capitala culturală, leadership vizionar etc etc și ajungi să pui un stâlp cu semnalizare rutieră pe pista de bicicletă?
.
În legătură cu articolul publicat de publicația dumneavoastră în data de 14 iulie 2025, intitulat „Procesele șefilor pentru salarii mai mari la aeroport. Trei directori cer salarii mai mari decât al directorului general. De la Filarmonică, managerul a cerut peste 57.000 de lei”, dorim să facem următoarele precizări pentru corecta informare a cititorilor: 1. Articolul este tendențios, denaturează realitatea și atacă imaginea unei instituții publice care deservește întreaga comunitate sibiană.
.
Biblioteca Județeană ASTRA din Sibiu solicită o serie de modificări ale taxelor și tarifelor percepute de instituție. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost pregătit de conducerea Consiliului Județean, ce va fi suspus votului în următoarea ședință ordinară. Potrivit Referatului de aprobare și Raportului de specialitate, aceste ajustări sunt necesare ca urmare a evoluțiilor economice din acest an și a influenței creșterii prețurilor la utilități și la materiile
.
Consiliul Județean Sibiu colectează oferte pentru lucrările de amenajare a parcărilor din zona Muzeului ASTRA, pe tronsonul DJ106 A, între Sibiu și Rășinari. Instituția a lansat recent o procedură de achiziție directă pentru proiectul ce vizează sectorul de drum cuprins între kilometrii 4+054 și 4+554 și are o valoare estimată de aproape 845.000 lei fără TVA. Firmele interesate pot depune ofertele până cel târziu la 23 iulie 2025, ora 10:00,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.