De ce a dat greș atât de spectaculos strategia lui Putin în Orientul Mijlociu. Eșecul Rusiei, o lecție importantă pentru China și SUA
Inapoi

De ce a dat greș atât de spectaculos strategia lui Putin în Orientul Mijlociu. Eșecul Rusiei, o lecție importantă pentru China și SUA

Postat cu 9 ore în urmă

Update cu 9 ore în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Externe
În ultimii doi ani, poziția Rusiei în Orientul Mijlociu s-a prăbușit. De fiecare dată când aliații lui Putin - Siria lui Assad și Iran - au avut nevoie disperată de ajutor, aceștia au fost abandonați, ceea ce ar trebui să fie o lecție importantă și pentru China lui Xi Jinping: în vremuri de criză, Rusia nu este un partener de încredere. Iar în noua arhitectură geopolitică a Orientului Mijlociu, nimeni nu mai are nevoie de Rusia, potrivit unei analize Foreign Affairs. Strategia pragmatică adoptată de Rusia în Orientul Mijlociu a ajutat-o inițial să devină o contrapondere pentru Statele Unite în regiune. Moscova își formase alianțe strânse cu Siria și Iran și avea relații cordiale cu Israel și monarhiile arabe. Totul s-a schimbat, însă, în ultimele 20 de luni. Răspunsul Israelului la atacul grupării Hamas din 7 octombrie a devastat așa-numita axă a rezistenței susținută de Iran, cu care Rusia avea relații apropiate. Apoi, regimul lui Assad din Siria, un stat clientelar al Rusiei, s-a prăbușit în mod spectaculos. Bombardamentele lansate de Israel și SUA asupra instalațiilor nucleare ale Iranului au slăbit semnificativ puterea celui mai important aliat regional al Rusiei. Reputația Rusiei de protector și garant al securității în regiune este acum la pământ, iar eșecurile Moscovei se vor resimți și dincolo de Orientul Mijlociu. Ultimele evenimente au arătat că Rusia este doar un prieten de vremuri bune. În cazul unui conflict între SUA și China, spre exemplu, pentru insula Taiwan, Washingtonul se poate aștepta ca Moscova să rămână pe margine, așa cum a făcut și cu partenerii săi din Orientul Mijlociu. Lipsa de reacție și indiferența cu care Rusia a tratat Orientul Mijlociu în ultimii doi ani nu a trecut neobservată. În Iran, liderul suprem Ali Khamenei a început să fie criticat pentru apropierea sa tot mai mare de Rusia. Mai mulți comentatori din Iran l-au criticat deschis pe Putin pentru că a refuzat să includă o clauză de apărare reciprocă în acordul semnat de Teheran și Moscova în luna ianuarie pentru un parteneriat strategic, în ciuda faptului că astfel de clauze au fost introduse în parteneriatele Rusiei cu Belarus și Coreea de Nord. Până și atitudinea Israelului față de Rusia s-a schimbat. Nici Netanyahu, nici societatea israeliană nu par interesați de serviciile de mediere a conflictului cu Iranul oferite de Putin. Când legăturile dintre SUA și Israel s-au răcit, în timpul precedentei administrații prezidențiale, Netanyahu s-a apropiat de Moscova. Dar, acum, cu Trump înapoi la Casa Albă, menținerea relațiilor bune cu Putin și cu o Rusie slăbită nu mai este un imperativ pentru liderul israelian. Dacă va izbucni un conflict în Asia, sprijinul lui Putin pentru China se va limita cel mai probabil la continuarea livrărilor de petrol și gaze. După cum a spus ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, în timpul unei întâlniri cu liderii europeni, Rusia va rămâne importantă pentru China doar atât timp cât va continua să lupte în Ucraina, așa încât să țină resursele și atenția Statelor Unite cât mai departe de Asia. Altfel, Beijingul nu se va putea baza pe niciun ajutor militar din partea Moscovei. Acest lucru ar trebui să fie o învățătură și pentru administrația Trump. Putin a demonstrat că Rusia nu este un partener de încredere nici măcar pentru alte dictaturi cu care a avut relații strânse de lungă durată. Pentru Washington, Moscova ar fi un partener încă și mai slab, chiar și în cazul în care Trump ar reuși să distrugă alianța dintre Putin și Xi. Putin ar pune la dispoziția Statelor Unite și a lumii democratice aceleași resurse pe care le-a pus în joc și în relația cu teocrații de la Teheran: nimic. Succesul inițial al strategiei lui Putin în Orientul Mijlociu părea să indice cândva că Rusia ar putea fi un partener geopolitic valoros. Faptul că acea impresie s-a dovedit a fi atât de greșită ar trebui să îl descurajeze pe Trump sau pe oricare alt lider să îl mai curteze vreodată pe arhitectul strategiei eșuate a Rusiei.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din sibiu

-
-

18:41

Primarul Astrid Fodor anunță investiții de peste 65 mil. lei în noile coridoare verzi ale Sibiului: ”Aducem natura mai aproape de oameni, chiar în cartierele lor”

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, anunță investiții de peste 65 milioane de lei în amenajarea unor coridoare verzi în cartierele Vasile Aaron și Tineretului. Mii de sibieni care locuiesc în vecinătate vor avea zone verzi, copaci, spații amenajate pentru sport și locuri de joacă. Primăria Sibiu continuă să implementeze proiecte care îmbunătățesc calitatea vieții în cartierele sibiene și a mai parcurs un pas în realizarea celor două coridoare verzi în cartierul
Image Description

17:40

Primarul din Turnu Roșu, surprins în concediu cu mașina primăriei. „Situația a fost punctuală, excepțională”

Andreea Anghel, primarul comunei Turnu Roșu, folosește mașina administrației locale și în concediu, potrivit unei sesizări însoțită de fotografii, transmisă pe adresa redacției Turnul Sfatului. Mașina a fost folosită cel puțin pentru deplasarea la un eveniment local la care participă și alți membri de partid. Sesizarea a fost transmisă de un locuitor al comunei Turnu Roșu, care susține că mașina administrației locale a fost folosită și în interesul personal al
Image Description

16:46

Ianis Stoica pleacă în Portugalia. În locul lui, sibienii îl vor pe Jair, fostul atacant de la Petrolul

Ianis Stoica pleacă de la Hermannstadt pentru 1,3 milioane de euro, la Estrela Amadora, echipă din prima ligă din Portugalia, anunță GSP. Informația plecării atacantului a fost confirmată de Ștefan Băcilă, unul dintre acționarii de la Hermannstadt Sibiu. GSP menționează că oferta inițială a clubului din prima ligă a Portugaliei a fost de 900.000 de euro, însă Hermannstadt a ținut de prețul pus inițial, 1,5 milioane de euro, și în
Image Description

16:44

Prezența unui urs în Tălmaciu a fost semnalată la 112

ISU Sibiu anunță joi seara că în Tălmaciu a fost semnalată prezența unui urs. Locuitorii au primit un mesaj Ro-Alert. „În urmă cu puțin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalată prezența unui urs pe raza localității Tălmaciu.La fața locului se deplasează un echipaj SMURD pentru a asigura măsurile din competență. De asemenea a fost transmis mesaj RO-Alert pentru locuitorii de pe raza localității cu
Image Description

16:42

Topul destinațiilor de pe Aeroportul din Sibiu: singura rută a celor de la Lufthansa, cea către München, e pe primul loc. Urmează Londra și Memmingem

Deși este singura rută pe care Lufthansa operează de pe aeroportul din Sibiu, cursa către și dinspre München este pe primul loc în topul local: mai bine de o cincime din traficul total anual al aeroportului sibian este generată de această rută. Cu 15 zboruri săptămânale operate pe o singură linie, Lufthansa are la Sibiu cea mai căutată rută, conform datelor publicate de Aeroportul Internațional Sibiu (AIS). Astfel, din cei
Image Description

Recente din Romania

-
-

16:18

- Constanta - VIDEO Incendiu violent în Portul Tomis, aproape de Plaja Modern: Fum dens spre plajă! O persoană a ajuns la spital, cu arsuri de gradul 1, 2 și 3

Potrivit primelor informații transmise de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, este vorba despre un autoturism care a luat foc în zona Plaja Modern. La locul incendiului au fost direcționate echipajele din cadrul Detașamentului Fripis, respectiv, două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim-ajutor SMURD B2, dar și un echipaj de descarcerare. Intervenția de la Plaja Modern este în desfășurare. Fumul negru și dens degajat
Image Description

16:16

- Cluj - Strada Codrului din Cluj-Napoca, pericol pentru pietoni: Mașinile ocupă trotuarele, iar mamele cu copii circulă printre mașini

O clujeancă a sesizat o problemă gravă de circulație pietonală pe strada Codrului, acolo unde trotuarele sunt aproape permanent ocupate de mașini parcate. Femeia spune că este mamă și este nevoită să meargă cu căruciorul pe carosabil, ceea ce reprezintă un real pericol, în condițiile în care strada este destul de circulată. „Bună ziua, doresc să menționez că pe strada Codrului nu se poate circula deloc pe trotuar, doar pe
Image Description

16:12

- Dambovita - Temperaturi sufocante, astăzi, în toată țara. Maxime de 43 de grade C, în Dâmbovița

România se topește. Valul de căldură s-a intensificat, astăzi, în toată țara, iar disconfortul termic este extrem. În județele Caracal și Calafat, temperatura resimțită în această după-amiază este de 46 de grade Celsius. La ora 15.00, în cele mai multe localități dâmbovițene, maximele termice depășeau 40 de grade Celsius. Se pare că nici mâine temperaturile nu scad. ANM a emis o nouă avertizare Cod Roșu, care vizează și județul Dâmbovița.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
sibiu WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul sibiu
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete