Aproape 8.000 de sibieni suferă de obezitate. Spitalele din județ nu sunt pregătite pentru cazurile severe. Semnale de alarmă trase în conferința „Controlează Obezitatea”
În județul Sibiu, sistemul sanitar se confruntă cu o provocare majoră: lipsa infrastructurii medicale adecvate pentru pacienții care suferă de obezitate severă. Medicii avertizează că spitalele nu sunt dotate corespunzător pentru a gestiona aceste cazuri, în timp ce numărul persoanelor diagnosticate este în creștere. Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței „Controlează Obezitatea”, un eveniment organizat la Sibiu sub egida Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, care reunește medici, autorități locale și specialiști din domeniul sănătății publice pentru a atrage atenția asupra consecințelor și necesității unei abordări integrate a obezității. Sibiul este cel de-al șaptelea oraș în cadrul căruia această conferință se desfățoară. Este o campanie care și-a propus să pună la aceeași masă autorități, specialiști din toate domeniile sănătății și medici de familie pentru a conștientiza că obezitatea este o boală, una care în ultimii ani a luat o amploare îngrijorătoare și care trebuie prevenită. De aceea este sublianită necesitatea unei colaborări strânse atât între medicii din diferite specializări în prevenirea și tratarea acestei boli, cât și între spitale și autorități pentru a se obține banii necesari în lupta cu această boală. S-a dovedit că multe spitale din România, inclusiv din Sibiu nu sunt pregătite pentru a trata astfel de pacienți. Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, în primul trimestru al anului 2025 au fost înregistrate 7.979 de persoane cu obezitate, dintre care 214 cazuri noi doar în primele trei luni. Situația devine cu atât mai îngrijorătoare cu cât, anual, sunt raportate în județ în jur de 100 de pacienți cu greutăți de peste 150 kg, iar aproximativ cinci dintre aceștia depășesc 250 kg. Într-un caz extrem, a fost identificat un pacient cu o greutate de 325 de kilograme. În ciuda acestor realități, spitalele sibiene nu dispun de paturi speciale, mese de operație sau instrumentar adaptat pentru pacienții supraponderali, iar dotările de bază – precum scaune sanitare, sisteme de igienă sau macarale pentru manevrare – sunt insuficiente sau inexistente după cum a evidențiat Horațiu Cojocaru, directorul executiv DSP, în cadrul conferinței de presă care a deschis evenimentul. Același aspect a fost subliniat și de medicul primar chirurg Dan Bratu, președintele Colegiului Medicilor din Sibiu. „Este cu totul altceva să operezi un pacient obez față de un pacient normoponderal. De-a lungul carierei mele am avut cazuri care nu încăpeau pe masa de operație. La Spitalul Județean, deși este bine dotat, nu avem masă specială, instrumentar dedicat sau paturi pentru astfel de pacienți”, a declarat conf. univ. dr. Dan Bratu, președintele Colegiului Medicilor din Sibiu. Conf. Univ. Dr. Dan Bratu, președintele Colegiului Medicilor din Sibiu Reprezentanții DSP subliniază că obezitatea nu afectează doar pacientul, ci și familia, integrarea socială și chiar funcționarea sistemului medical. „Mă întreb dacă sistemul nostru este cu adevărat pregătit să ofere sprijinul necesar acestor oameni. Câte spitale din România au, de exemplu, un pat care să susțină o greutate extremă?” a afirmat Horațiu Cojocaru, reprezentant al DSP Sibiu. „Este nevoie urgentă de inventarierea capacității fiecărei unități medicale și de stabilirea unor soluții concrete pentru gestionarea simultană a măcar 1-3 cazuri de acest tip.” În lipsa unui spital municipal pentru adulți, autoritățile locale și județene din Sibiu încearcă să compenseze prin sprijin financiar și cooperare instituțională. Horațiu Cojocaru, director executiv DSP Sibiu „Avem sprijin din partea Consiliului Județean și a Primăriei Sibiu, prin Agenda de Sănătate. Este un început, dar trebuie să facem mai mult”, a mai adăugat Cojocaru. Problema obezității va fi în centrul dezbaterilor din cadrul conferinței „Controlează Obezitatea”, organizată vineri, 18 liulie, la Sibiu sub egida Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Inițiativa își propune crearea unei rețele naționale multidisciplinare pentru diagnosticarea, tratarea și sprijinirea pacienților cu obezitate. „Obezitatea este o boală cronică serioasă, cu multiple cauze și implicații. Avem nevoie de prevenție, educație și un sistem medical pregătit să gestioneze integrat această afecțiune. Campania ‘Controlează Obezitatea’ este un pas important în această direcție”, a transmis Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană, inițiatoarea proiectului și președinte al Colegiului Medicilor din România. Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană, inițiatoarea proiectului și președinte al Colegiului Medicilor din România În România, 39% dintre adulți sunt deja diagnosticați cu obezitate, iar estimările arată că până în 2030, peste 10,8 milioane de români vor avea un indice de masă corporală (IMC) ridicat. La nivel global, se estimează că peste 1,1 miliarde de persoane vor suferi de obezitate până în 2030. „În pandemie, am văzut clar cum obezitatea agravează bolile respiratorii. Astăzi, vedem zilnic pacienți obezi cu insuficiență respiratorie, apnee în somn sau alte complicații. Este o boală tăcută, dar extrem de invazivă”, a subliniat Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu. Acesta a vorbit despre cât de importantă este dotarea spitalelor. Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu „Și noi ca spital trebuie să fim pregătiți să răspundem cât mai eficient și cat mai în concordanță cu nevoile medicale ale pacienților cu obezitate. Tocmai de aceea, atât anul trecut cât și în acest an pe listele de investiții s-a regăsit și achiziționarea de paturi pentru persoanele supraponderale, care pot suporta o greutate de aproximativ 300- 320 de kilograme. Scutecele de unică folosință pentru persoanele obeze sau toalete adecvate persoanelor cu obezitate sunt alte achiziții cu care venim în sprijinul îngrijirii medicale acordate acestora. În concluzie, cred că trebuie să luptăm pe toate căile să ii sprijinim pe oameni în menținerea sănătății”, a mai spus acesta. Directorul medical al Spitalului TBC, dr. Lavinia Danciu a vorbit despre creșterea nivelului de trai, alimentația nesănătoasă și sedentarismul aspecta care contribuie la accentuarea problemei obezității, vizibilă mai ales în timpul pandemiei, când pacienții obezi au fost mai afectați de complicații respiratorii. dr. Lavinia Danciu, Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu „Odată cu creșterea nivelului de trai, cu apariția numeroaselor posibilități de fast food și în combinație cu sedentarismul am început să conștientizăm problema obezității. Primul impact a fost în pandemie, unde insuficiența respiratorie și decesul au survenit mai frecvent la pacienții obezi. Ulterior, a crescut numărul pacienților cu probleme respiratorii, obezi, care s-au adresat spitalului nostru. Din nou, pandemia , cu izolarea necesară pe perioada acesteia, a modificat obiceiurile alimentare și a stimulat sedentarismul. Odată cu greutatea pacientilor a crescut și necesarul de medicație, de oxigen, inițial în spital și ulterior la domiciliu. Partea bună este avântul chirugiei bariatrice, dinspre care am avut vești foarte bune, pacientii cu SASO (sindromul de apnee în somn) și hipoventilație începând să aibă șanse mai bune de viață. De asemenea, colaborarea interdisciplinară între pneumologi si celelalte specialităti a început să funcționeze mai bine, în beneficiul pacienților. Totodată am învățat să comunicăm și să îi consiliem pe pacienții cu tendințe de supraponderabilitate, incluzând în schemele terapeutice recomandări cu privire la adoptarea unui stil de viață sănătos, axat pe mișcare, pentru a determina o scădere în greutate. Astfel obezitatea, cu toate comorbiditățile care decurg din ea constituie în prezent o preocupare a medicinei actuale și înclin să cred că și în viitor”, a transmis dr. Lavinia Danciu, Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu. Campania își propune nu doar să aducă în prim-plan aspectele medicale, ci și să contribuie la eliminarea stigmei asociate cu obezitatea. „Acești oameni nu trebuie priviți ca persoane cu probleme, ci ca oameni care au nevoie de sprijin. Educația, consilierea și prevenția sunt esențiale, iar rolul nostru este să oferim acest sprijin”, a declarat Horațiu Cojocaru, DSP Sibiu. Obezitatea este recunoscută astăzi nu doar ca o problemă individuală, ci ca o criză de sănătate publică. Impactul asupra sistemelor sanitare și economice este major, iar specialiștii avertizează că este nevoie de acțiuni imediate, coordonate și durabile. 50% din populația globală adultă va trăi cu supraponderalitate sau obezitate până în 2030. Dintre aceste 3 miliarde de persoane, 1.1 miliarde vor suferi de obezitate până în același an – 487 de milioane de bărbați și 643 de milioane de femei. În 2025, 39% dintre adulții din România sunt obezi, iar estimările arată că 10.89 de milioane de persoane vor avea un indice de masă corporală (IMC) crescut în 2030. Inițiatorii spun că această campanie, „Controlează Obezitatea”, vine ca un răspuns concret și multidisciplinar, dar succesul ei depinde de colaborarea tuturor actorilor din sistem: medici, autorități, comunitate și pacienți. În lipsa unei reacții rapide, costurile – umane și materiale – vor continua să crească. Acest aspect a fost susținut în discurs de toți specialiștii prezenți la conderința de presă. Este vorba despre prof. univ. dr. Cătălina Poiană, inițiatorul campaniei, prorector la Universitatea de Medicină „Carol Davila” din București și președintele Colegiului Medicilor din România, Horațiu Cojocaru, director executiv DSP Sibiu, conf. univ. dr. Beatrice, Mahler, medic primar Pneumologie, prof. univ. Dana Stoian, medic primar Endogrinologie, Cristian Roman, managerul spitalului TBC, dr. Lavinia Danciu, director medical TBC și conf.univ.dr. Dan Bratu, președintele Colegiului Medicilor din Sibiu. Din npartea autorităților sibiene a fost prezent Paul Kuttesch, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu. Conferința este moderată de Cristi Mateescu, editor RoHealthReview.ro, Sănătatea.TV și va continua pe tot parcursul zilei cu sesiuni științifice. Cei care vor să urmărească acestă conferință o pot face pe pagina de facebook a celor de la Ro Health Review sau pe Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți). Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi Tag-uri: spitale pregatite pentru obezi , obezitate extrema , controleaza obezitatea , conferinta obezitate , obezitate sibiu , obezitate boala , foto Vizualizari: 442
serviciile psihologice pentru pacienții oncologici vor fi decontate prin sistemul public de sănătate
Ministerul Sănătății a anunțat joi, conform turnulsfatului.ro, că serviciile psihologice pentru pacienții cu cancer vor fi decontate din fondurile sistemului administrat de stat. Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a declarat că această măsură a fost aprobată de Guvern, după propunerea Ministerului Sănătății și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
„Până acum, bolnavii de cancer au avut de luptat
.
Ancheta deschisă după decesul unei femei însărcinate la spitalul din Sibiu
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Sibiu au anunțat deschiderea unei anchete în cazul femeii de 33 de ani care a murit la Maternitatea Spitalului Județean din Sibiu, după ce a suferit un avort spontan. Potrivit acestora, ancheta a fost demarată după ce au primit informații din partea spitalului cu privire la decesul pacientei. “Vom reveni cu rezultatele anchetei la finalizarea
.
Aproape 10.000 de sibieni riscă să își piardă calitatea de asigurat medical gratuit, după ce legislația în domeniul sănătății s-a schimbat de la 1 august 2025. Noile reguli vizează în special persoanele aflate în întreținerea familiei (coasigurații), dar și pensionarii cu venituri peste 3.000 lei. De la 1 august 2025 au intrat în vigoare mai multe modificări privind plata contribuției la asigurările sociale de sănătate (CASS) și categoriile de persoane
.
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu servește hrana pacienților în recipiente moderne, după ce a fost implementat noul sistem de servire, spălare și dezinsecție. Întreg procesul de hrănire al pacienților, de la porționarea mâncării în tăvi, până la spălarea veselei a fost prezentat joi, 21 august, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la sediul instituției. În prezent, spitalul folosește tăvi și farfurii speciale, care pot fi spălate, iar
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.