Spitalul Județean Sibiu se digitalizează cu aproape 5 milioane de lei. CJ a lansat licitația. „Să aducă spitalul în secolul XXI din punct de vedere al utilizării tehnologiilor digitale”
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu va avea un sistem informatic medical integrat. Consiliul Județean a lansat o licitație pentru digitalizarea instituției, proeict ce face parte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și are ca obiectiv creșterea eficienței și interoperabilității sistemelor informatice din cadrul unității medicale. „Sistem informatic medical integrat (componenta hardware si software) in cadrul proiectului "Digitalizarea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Sibiu” este titlul licitației, programată pentru 26 martie 2025. Procedura vizează achiziționarea unui sistem informatic complet, incluzând echipamente hardware și module software, menite să digitalizeze activitatea spitalului. Valoarea totală estimată a contractului este de 4.810.550 lei, iar criteriul principal de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț. Componenta hardware include achiziționarea de computere de birou, laptopuri, imprimante, tablete, servere, echipamente de stocare, routere și alte dispozitive IT necesare pentru modernizarea infrastructurii digitale a spitalului. Pe de altă parte, componenta software prevede dezvoltarea și implementarea unor soluții informatice avansate pentru gestionarea activității medicale și administrative: „Implementarea și/sau îmbunătățirea software-ului clinic și a interoperabilității. - Implementarea și/sau îmbunătățirea software-ului non-clinic și a interoperabilității”, scrie în anunțul de licitație. Valoarea celor două componente - hardware și software - este aproximativ aceeași. Este de menționat că proiectul prevede extinderea functionalității Portalului Medical adresat pacientilor și medicilor de familie, precum și dezvoltarea unor souții noi. Conform caietului de sarcini, este vorba despre următoarle: - Aplicație mobilă pentru medici și asistente (Module/soluții pentru managementul clinic al pacientului);- Componentă software pentru imprimarea automată a Brățărilor de Identificare a Pacienților (Soluții pentru managementul clinic al pacientului – trasabilitatea pacientului);- Modul Dosar Îngrijire Pacient (Nurse Information System) (Module/soluții pentru managementul clinic al pacientului);- Componentă VOICE TO TEXT (Transcriere vocală) (Module/soluții pentru managementul clinic al pacientului);- Componentă TELEMEDICINĂ (Medic-Pacient) (Module/soluții pentru managementul clinic al pacientului);- Modul Achiziții / Referate de Necesitate (Managementul lanțului de aprovizionare);- Modul Tablou Bord (Analiză Date Medicale și Financiare);- Modul Evidență Aparatură Medicală;- Pachet Upgrade Digitalizare CT;- Platformă Electronică Evaluare Personal;- Modul Semnătură Electronică/Biometrică;- Upgrade modul farmacie (Module/soluții pentru managementul administrativ și logistic al farmaciei unității sanitare);- Platformă HR pentru Angajații Spitalului (Managementul resurselor umane);- Modul Interoperabilitate (Module/soluții pentru interoperabilitatea digitală);- Modul Securitate Digitală & Managementul Serviciilor de Securitate;- Portal Informațional (upgrade website) (Managementul de conținut);- Foaie Colectivă de Prezență și Pontaj;- Aplicație Mobilă Android cu Coduri de Bare pentru Inventariere. Durata contractului este de 8 luni. În primele 3 luni trebuie livrate echipamentele IT și licențele (componenta hardware), iar până la finalul contractului, componenta software/modulele software: dezvoltarea, implementarea, testarea, operaționalizarea integrală a sistemului informatic medical (cu toate modulele descrise), instruirea angajaților (personalului) Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu și echipamentele hardware IT speciale. Prin această investiție, administrația județeană speră că rețelele de comunicații interne vor fi îmbunătățite, că prin dezvoltarea de aplicații informatice vor fi eficientizate procesele administrative și că, în definitiv, personalul va putea fi instruit pentru a utiliza noile tehnologii. Sistemul informatic medical existent în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu rulează din anul 2007. „O serie de module noi vor completa funcționalitățile existente, care să aducă spitalul în secolul XXI din punct de vedere al utilizării tehnologiilor digitale (...) Rezultatul așteptat este un sistem informatic spitalicesc integrat (SIS), complet funcțional, creat prin completarea și integrarea cu sistemul existent, pentru conectarea tuturor sistemelor de înregistrare și administrare digitale, care permite completarea computerizată a comenzii medicului (CPCM) – un proces de introducere electronică a instrucțiunilor medicului pentru tratamentul pacienților aflați sub îngrijirea sa, astfel încât medicii să acceseze elementele SIS de la pat. Gestionarea și procesarea datelor vor avea loc intern, pe infrastructura spitalului, fără a stoca informații pe dispozitive externe sau individuale ale utilizatorilor (...)”, se menționează în caietul de sarcini. Citește și: Spitalul de Pediatrie Sibiu: telemedicină, tablete în locul fișelor și conectarea digitală a celor 3 sedii din oraș. Investiție de 2,4 milioane de lei, prin PNRR Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți). Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi Tag-uri: digitalizare spital sibiu , portal medical sibiu , Spitalul Județean Sibiu Vizualizari: 1189
Spitalul Militar din Sibiu sărbătorește aproape 20 de ani de activitate în domeniul chirurgiei orale și maxilo-faciale
Compartimentul de chirurgie orală și maxilo-facială al Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu marchează aproape două decenii de activitate dedicată și evoluție constantă, notează site-ul turnulsfatului.ro. Potrivit unei postări pe pagina oficială a Direcției Medicale a Ministerului Apărării Naționale, acest compartiment a fost înființat în 2007 și de atunci s-a
.
Condizioni insalubre în vestiarul studenților de la Spitalul Clinic Județean Sibiu
Un student al Facultății de Medicină din Sibiu a semnalat condițiile de igienă precare din vestiarul utilizat de studenți la Spitalul Clinic Județean Sibiu, potrivit unui articol publicat de sursa locală, turnulsfatului.ro. Tânărul a transmis o fotografie cu vestiarul, în care se observă gunoaie și mizerie acumulată într-un colț al încăperii, și afirmă că problema persistă de cel puțin cinci
.
Spitalul Clinic de Psihiatrie "Dr. Gheorghe Preda" din Sibiu a început și continuă să investească în modernizarea și dotarea secțiilor pentru pacienți copii, potrivit publicației turnulsfatului.ro. Potrivit unui comunicat de presă, bugetul total pentru aceste proiecte depășește 1,5 milioane de lei.
Conform managerului Florin Neag, în ultimii trei ani, în cele trei secții pentru copii au fost achiziționate aparatură medicală și paturi noi, cu o valoare totală de aproximativ 230.000 de
.
Campanie antifumat la Sibiu: mere în schimbul țigărilor pe bulevardul Nicolae Bălcescu
Un grup de cadre medicale de la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, împreună cu voluntari ai Crucii Roșii, Organizației Tinerilor Sibiu și studenți medicinisti, au organizat astăzi o acțiune pe bulevardul Nicolae Bălcescu pentru a lupta împotriva fumatului. Potrivit site-ului turnulsfatului.ro, evenimentul face parte din cea de-a opta ediție a campaniei antifumat desfășurate anual cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.