Prima competiție de schi adaptat din România, APDL Sit-ski Cup
La începutul lunii martie, România a găzduit prima competiție de schi adaptat, denumită APDL Sit-ski Cup. Evenimentul, organizat de Asociația Persoanelor cu Dizabilități Locomotorii (APDL) în colaborare cu Asociația Caiac Smile, a avut loc duminică, 2 martie, și a adunat 11 participanți cu dizabilități locomotorii. Aceștia au concurat pe categorii precum monoski masculin, dual-ski masculin și dual-ski feminin.
Potrivit organizatorilor, printre sportivi s-au aflat atât începători în schiul adaptat, cât și monitori cu experiență ai echipei Caiac Smile. "Scorurile au fost strânse, iar diferențele dintre unele ture au fost de câteva milisecunde," notează APDL.
Competitia a marcat un moment important, având în vedere că acum șase ani, Asociația Caiac Smile din Satu Mare a adus în România primul dispozitiv de schi adaptat, permițând astfel persoanelor cu dizabilități să se bucure de acest sport. Printre primii români care au reușit să schieze singuri se numără Adrian Chereches, Vasile Bota, Bogdan Cioltea și Angela Kohan, care au devenit și primii monitori de schi cu dizabilități acreditați în România.
Mircea Campeanu, unul dintre cei care au învățat să schieze de la acești monitori, a descris puterea acestui sport. "M-am îndrăgostit de sit-schi de prima dată când am luat contactul cu acest sport… consider că sunt o persoană foarte activă, ceea ce mă ține sănătos din toate punctele de vedere," a spus el, conform unui comunicat remis de Turnul Sfatului.
După ce a avut succes pe pârtii, Mircea a decis să folosească experiența sa pentru a ajuta alți oameni. El a declarat că a înființat o asociație pentru a integra persoanele cu dizabilități locomotorii în societate. "Mi-am amintit că priietenul meu a așteptat o competiție de șchi adaptat și atunci mi-a picat fisa. Eu am să organizez prima competiție de schi adaptat din România!"
Ion Stancovici, președintele Asociației Caiac Smile, s-a arătat mândru de progresul acestui proiect. "Am trăit fiecare emoție a acestui concurs. De la primii pași pe pârtii până la întrecerile actuale, fiecare participant a realizat progrese extraordinare," a adăugat acesta.
Competiția a fost organizată cu sprijinul Asociației Arbitrilor de Schi din Sibiu și al Federației Române de Schi Biatlon, având loc la Arena Păltiniș.
Clasamentele de la competiție sunt următoarele:
Clasament categoria monoski masculin
Locul 1: Diaconu Alexandru
Locul 2: Chereches Adrian
Locul 3: Mihaiu Claudiu
Locul 4: Campeanu Mircea
Locul 5: Bota Vaile Ilie
Clasament categoria dual-schi masculin
Locul 1: Briceag Stefan Danut
Locul 2: Savulescu Ioan
Locul 3: Cioltea Bogdan Ioan
Locul 4: Namoianu Ionut
Locul 5: Ifrosa Petru
Clasament categoria dual-schi feminin
Locul 1: Hriscu Florentina
Această competiție promite să devină o tradiție anuală care să aducă împreună tot mai mulți iubitori ai schiului adaptat.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail