Consiliul Județean Sibiu pregătește o licitație pentru energia electrică pe 18 luni
Consiliul Județean Sibiu estimează un buget de aproape 13 milioane de lei pentru achiziția de energie electrică în perioada februarie 2026 – iulie 2027. Instituția a lansat o licitație pentru a selecta furnizorul cu cel mai bun preț pentru consumul electric al administrației și al instituțiilor subordonate. Contractul vizează 19.949,82 MWh în total.
Durata contractului este de 18 luni, fără posibilitatea de prelungire, iar atribuirea se va face în funcție de „cel mai bun raport calitate–preț”. Caietul de sarcini subliniază necesitatea obținerii unui preț mai mic decât cel reglementat pe piața concurențială, pentru reducerea cheltuielilor legate de consumul de energie electrică.
Consumul estimat include circa 3.700 MWh pentru energia de noapte și o împărțire de 25% pe medie tensiune, restul fiind joasă tensiune. Potrivit caietului de sarcini, „Județul Sibiu achiziționează energie electrică pentru Consiliul Județean Sibiu și instituțiile subordonate. Se vor încheia contracte separate cu fiecare instituție.”
Conform datelor prezentate de CJ Sibiu și citate de turnulsfatului.ro, cele mai mari consumuri sunt estimate la spitalele județene - peste 10.000 MWh, urmate de Aeroportul Internațional Sibiu cu 4.300 MWh, DGASPC Sibiu – 1.670 MWh, Complexul Muzeal Național ASTRA – 1.050 MWh și clădirea Consiliului Județean la 519 MWh. Anul trecut, pentru 12 luni, contractul a fost adjudecat de Hidroelectrica SA pentru 9,2 milioane de lei, pe o cantitate necesară de 15.678 MWh.