324 de sibieni au fost diagnosticați cu Covid-19, în ultima lună. DSP Sibiu: „Medicii nu au raportat simptome specifice, altele decât cele deja cunoscute”
După ce numărul persoanelor depistate pozitiv în urma testării prezenței virusului SARS-CoV-2 a crescut până în ultima săptămână din august, din luna septembrie acest număr început să scadă ușor, reiese din datele Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu. „În ultimele patru săptămâni (perioada 11 august - 7 septembrie 2025) au fost înregistrate de către medici, în în platforma «corona-forms» un număr de 324 de persoane din județul Sibiu, infectate cu SARS-CoV-2. În perioada 11-17 august 2025 au fost înregistrate 53 de persoane din județul Sibiu depistate pozitiv, în perioada 18-24 august au fost raportate un număr de 67 de cazuri, în săptămâna 25-31 august au fost 105 infectări, iar din 1 și până în 7 septembrie inclusiv au fost 99 de cazuri”, se arată într-un răspuns transmis de Horațiu Cojocaru, directorul executiv al DSP Sibiu, în atenția cititorilor Turnul Sfatului. Potrivit autorităților, simptomele descrise de către pacienții diagnosticați cu Covid-19 sunt cele clasice. „Medicii nu au raportat simptome specifice, altele decât cele deja cunoscute pentru infecția cu SARS-CoV-2. Simptomele «de bază» ale «COVID-19», așa cum sunt ele menționate în «Metodologia de supraveghere», sunt tuse, febră, scurtarea respirației, debut brusc al anosmiei (pierderea mirosului), ageuziei (alterarea gustului), disgeuziei (pierderea gustului). Adițional, pot apărea dureri de cap (cefalee), frisoane, mialgii, astenie, vărsături sau diaree”, mai transmit reprezentanții DSP Sibiu. „Pentru a preveni infectările, Direcția de Sănătate Publică Sibiu recomandă respectarea măsurilor privitoare la igiena mâinilor și igiena tusei/strănutului, testarea încă de la primele simptome de boală, prezentarea la medicul de familie și urmarea tratamentului prescris, dar și a și indicațiilor transmise de către acesta, pentru a preveni răspândirea virusului”, Horațiu Cojocaru, directorul executiv al DSP Sibiu Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți). Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi Tag-uri: Direcția de Sănătate Publică , COVID 19 , persoane infectate Vizualizari: 1
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.