Spitalul CFR Sibiu a devenit una dintre puținele unități medicale din România care deține certificarea internațională ISO 37001:2016, cunoscută drept „certificarea Anti-Mită”. Acest standard atestă că spitalul are un sistem riguros de prevenire, identificare și combatere a oricărei forme de mită, fie ea bani, cadouri sau alte foloase necuvenite, asigurând astfel pacienții că actul medical nu este condiționat de nicio formă de recompensă. Spitalul CFR Sibiu a primit a cest standard internațional privind Sistemul de Management Anti-Mită, în urma unui proces amplu de verificare, auditare și instruire a personalului. Potrivit conducerii unității medicale, în România sunt foarte puține spitale de stat certificate astfel. Implementarea acestui sistem reprezintă un angajament ferm împotriva practicilor de corupție în rândul personalului, indiferent de poziția ocupată, de la conducerea spitalului, până la cadrele medicale și personalul TESA, spun reprezentanții spitalului „Este o garanție pentru pacienți și terți că în Spitalul CFR Sibiu nu acceptăm și nu oferim mită. Oferim servicii de calitate și în conformitate cu normele ISO”, se precizează informarea făcută de instituției. În cadrul procesului de certificare, toți angajații au fost verificați, auditați și instruiți privind normele sistemului de management anti-mită. Managerul Spitalului CFR Sibiu, Ștefania Șerban, a explica într-un interviu acordat Turnul Sfatului importanța acestui demers. „Prin acest proiect ne-am instruit, am înțeles, iar acum fiecare angajat și-a asumat prin semnătură aceste reguli. Nimeni nu mai poate spune «n-am știut» sau «am interpretat greșit». S-au clarificat foarte multe aspecte.” Contactată telefonic, managerul Ștefania Șerban spune că această certificare este foarte importantă și recomandă tuturor managerilor de spital să facă demersurile necesare pentru a o obține. dr. Ștefania Șernan, managerul spitalului CF „Legea nu specifică exact ce înseamnă «mită». Cuvântul «foloase necuvenite» include tot: cafea, flori, ciocolată, țigări, prăjituri, bani,orice cadou este interpretat ca mită, chiar și flor. De aceea este foarte important ca angajații să fie instruiți și în cunoștință de cauză. Sunt foarte puține instituții publice în țară care sunt certificate anti-mită și, având în vedere că în societatea românească, din păcate, se aruncă frecvent acuzații la adresa personalului medical, această certificare este o dovadă a bunei-credințe, a profesionalismului și a corectitudinii celor care lucrează în unitățile medicale. Este o confirmare că își fac meseria fără să aștepte cadouri de la pacienți sau, și mai grav, fără să condiționeze actul medical”, a declarat managerul. Reprezentanții unității au mai precizat că orice sesizare privind fapte de corupție este transmisă imediat autorităților competente, urmând ca deciziile acestora să fie puse în aplicare conform legii. În anul 2019, Institutul Clinic Fundeni era prima unitate medicală din țară care obținea o astfel de certificare. Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți). Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi Tag-uri: mita spital , sistem anti-mită spitale , spital fără mită , certificare ISO 37001 spital , spitalul cfr sibiu Vizualizari: 568
Primăria Sibiu, cu sprijinul firmei specializate Medical Corp, a montat recent trei defibrilatoare externe automate, cu instrucțiuni vocale, în trei locuri aglomerate din oraș: Piața Mare, Parcul Astra și zona bisericii de pe bulevardul Mihai Viteazu. La apariția unei urgențe, respectiv a unui caz de stop cardio-respirator, cele trei defibrilatoare pot fi folosite de oricine, fără a avea pregătire medicală. „Firma noastră a donat recent Primăriei Municipiului Sibiu trei astfel
.
Începând cu data de 14 iulie 2025, pacienții și aparținătorii vor putea transmite sesizări legate de calitatea hranei din spitale printr-un formular online disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, printr-o postare publicată pe pagina sa oficială de Facebook. „Vreau să aud direct de la voi! Cred cu tărie în calitatea actului medical și în respectul față de pacient”, a scris ministrul în
.
Suntem în perioada concediilor și tot mai multe familii aleg să plece în vacanță alături de cei mici. Pentru ca această experiență să fie una plăcută și lipsită de incidente medicale, organizarea atentă a bagajului și respectarea unor măsuri de prevenție sunt esențiale. Medicul pediatru Dr. Alexandra Constantin oferă o serie de recomandări utile, de la ce nu ar trebui să lipsească din bagaj până la modul corect de protejare
.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunțat joi că nu există o lipsă acută de ser fiziologic în România şi că în stoc sunt aproximativ cinci milioane de flacoane, anunță News.ro. Informarea vine după ce la finalul lunii trecute spitalele din Sibiu și Brașov au anunțat că nu pot procura ser fiziologic. ”În momentul de faţă, nu există o lipsă acută de ser în România. Stocurile pentru serul fiziologic, indiferent de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.