Confederația sindicală Cartel Alfa, în susținerea angajaților care protestează: Cei privilegiați sunt protejați, nu se discută serios despre tăierea funcțiilor ocupate de „dinozaurii politici”
Repreentanții din Sibiu ai uneia dintre cele mai mari confederații sindicale Cartel Alfa susțin protestele organizate de angajații mai multor instituții publice față de măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Bolojan. Într-o declarație transmisă pentru Turnul Sfatului, liderul sindicatului comentează că situația de criză „este reală”, dar că soluțiile propuse sunt „profund nedrepte”. Uniunea Confederației Naționale Sindicale (CNS) „Cartel Alfa” își declară sprijinul total față de protestele organizate în aceste zile de angajații din diverse domenii. Sindicaliștii consideră că măsurile de austeritate anunțate sunt profund nedrepte și afectează în primul rând angajații, în timp ce marile probleme structurale ale statului rămân nerezolvate. „Cei privilegiați sunt protejați, nu se discută serios despre reforma administrativ-teritorială, despre reducerea numărului de parlamentari, despre eliminarea pensiilor speciale sau despre tăierea funcțiilor ocupate de „dinozaurii politici”, personaje reciclate politic, păstrate în sistem pentru loialitate, nu pentru competență. Dialogul social este ignorat. Sindicatele nu sunt consultate în mod real. Se sugerează că revendicările noastre ar fi cauza crizei, când realitatea este că salariații contribuie cu cele mai mari procente din venit la bugetul public. Sistemul favorizează conservarea puterii și a influenței politice, nu eficiența sau echitatea. Chiar dacă premierul pare să înțeleagă gravitatea situației, este clar că joacă într-un cadru impus de partide și lideri”, se arată în declarația transmisă de Doru Lascu, șeful filialei din Sibiu a CNS Cartel Alfa. Potrivit lui, protestele exprimă „o frustrare legitimă și o dorință de dreptate socială”. „România nu poate fi redresată doar pe spatele celor care muncesc, în timp ce se protejează categorii privilegiate care nu contribuie, dar consumă. Este momentul ca statul să arate responsabilitate, echilibru și respect față de cei care susțin această țară – prin muncă, nu prin influență”, se mai arată în declarația transmisă. Amintim că la mijlocul lunii iunie, aproximativ 95% dintre unitățile de învățământ din județul Sibiu au participat la o amplă acțiune de protest, organizată de Sindicatul Învățământului Preuniversitar Sibiu (SIP), parte a Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. Într-un mesaj adresat clasei politice, inclusiv reprezentanților aleși din Sibiu, sindicatul subliniază că educația ar trebui pusă în centrul deciziilor politice, nu la periferie. La sfârșitul lunii iunie, studenții și elevii sibieni au anunțat că se alătură valului de nemulțumiri legate de modificările propuse de Ministerul Educației privind criteriile de acordare a burselor. „Acțiunile noastre vor fi direct corelate cu deciziile pe care ministrul educației le va lua. Dacă se va găsi o rezolvare cu privire la fondurile pentru burse, atunci vom renunța la demersuri. În caz contrar însă, ne vom face vocea auzită”, a declarat pentru Turnul Sfatului Aziz Kotsch, președintele Asociației Studenților Solidus Sibiu. Citește și: Rectorul ULBS, despre reducerea burselor și protestul studenților: Este nefiresc, în contextul în care cu ceva timp în urmă făceam apel la studenți să salveze democrația în România Pe 30 iunie, aproximativ 50 de angajați ANAF au protestat la Sibiu în fața instituției. Acuză plafonarea sporului de condiții vătămătoare, „singurul de care beneficiază angajații din sistem”. În această săptămână protestului lor li s-au alăturat angajații din Mediaș. Joi dimineața, 3 iulie, o parte dintre angajații Apelor Române - Sistemului de Gospodărire a Apelor Sibiu au protestat în fața sediului instituției. Angajații au ieșit pe scările din fața sediului cu diverse mesaje în mâini: „Nu vă bateți joc de Apele Române!”, „Siguranță, nu politică! Lăsați profesioniștii la gospodărirea apelor!” sau „Concedierile distrug siguranța și apele curate!” sunt câteva dintre mesajele afișate. Oamenii sunt nemulțumiți, în special, de tăierea sporului pentru condiții periculoase, care le va afecta simțitor salariile. Reprezentanții protestatarilor spun că, în urma reducerilor salariale, va crește și mai mult deficitul de personal, pentru că nimeni nu va fi interesat să se angajeze. SGA Sibiu are deja 16 oameni lipsă, la un număr total de 84 de angajați. Amintim că premierul Ilie Bolojan a anunţat miercuri că printre măsurile pentru scăderea deficitului se află reaşezarea TVA la două cote, de 11% şi de 21%, şi creşterea accizelor pentru băuturi alcoolice şi combustibili. Bolojan a anunțat și aplicarea CASS la pensiile de peste 3000 de lei și eliminarea unor excepții pentru a crește numărul de contribuabili la peste 8 milioane. Bolojan a avut, azi dimineața, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanții confederațiilor sindicale despre măsurile guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar. „România are nevoie atât de măsuri structurale pentru a crește credibilitatea pe piețele financiare și în rândul investitorilor, cât și de soluții care să corecteze nedreptățile și dezechilibrele, pentru a reconstrui încrederea cetățenilor noștri. Sindicatele și patronatele sunt partenerii noștri. Dialogul început astăzi va continua în mod constant. Mâine va avea loc Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, în cadrul căruia vom continua consultările”, a afirmat premierul, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului. Premierul Ilie Bolojan a precizat că propunerile reprezentanților sindicali vor fi analizate, iar în măsura în care va fi posibil, vor fi incluse în pachetul de măsuri guvernamentale. La întrevederea de la Palatul Victoria au participat, din partea Guvernului, alături de prim-ministru, vicepremierul Marian Neacșu și șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, iar din partea sindicatelor, președintele Confederației Naționale Sindicale (CNS) Cartel ALFA, Bogdan Hossu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România (CNSLR) Frăția, Leonard Bărăscu, președintele Confederației Sindicatelor Democratice din România (CSDR), Iacob Baciu, vicepreședintele Blocului Național Sindical (BNS), Mircea Burlacu, și reprezentantul Sindicatului Național "Forța Legii", Marius Sepi. Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți). Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi Tag-uri: doru lascu , masuri guvern , cartel alfa sibiu proteste , Ilie Bolojan , proteste sibiu Vizualizari: 494
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Sibiu a achitat sibienilor, în 2024, diverse beneficii ce totalizează 694.424.601 lei. La o populație de 388.000 de locuitori, anul trecut au primit diverse tipuri de indemnizaţii şi beneficii sociale peste 145.000 de sibieni, ceea ce înseamnă peste 37%. ”Valoarea totală a beneficiilor plătite anul trecut de AJPIS Sibiu este de 694.424.601 lei la un numărul total de beneficiari de 145.442”, informează Agenția
.
Comuna Gura Râului își va întâmpina oaspeții între 4 și 6 iulie 2025 cu o nouă ediție a Festivalului „Bujorul de Munte”, un eveniment de trei zile în care se îmbină natura, tradițiile și bunătățile Mărginimii Sibiului. Centrul „Cindrelul-Junii” Sibiu anunță că programul include drumeții spre zonele cu bujori de munte, plimbări cu căruța, picnicuri la stână, spectacole folclorice, ateliere creative pentru copii și proiecții de film în aer liber.
.
Asociația De Poveste a demarat un nou proiect dedicat sprijinirii părinților și viitorilor părinți cu resurse financiare reduse din județul Sibiu. Intitulat „Călătoria Parentală: sprijin și educație pentru o familie sănătoasă”, programul oferă gratuit cursuri de educație parentală, ateliere de susținere emoțională, întâlniri de joacă educativă și sprijin material concret. Proiectul se adresează persoanelor însărcinate sau părinților copiilor cu vârsta de până la doi ani, care se confruntă cu dificultăți
.
Reprezentantul studenţilor de la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu (ULBS), Ionel Constantin Bălan, a declarat că aceştia nu au participat la protestele organizate joi în ţară, invocând programul încărcat din sesiunea de examene. "Nu am avut (astăzi proteste - n.r.). Încă nu preconizăm (să protestăm - n.r.), din cauza şi a faptului că studenţii sunt încă în sesiune. Noi facem parte şi din Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.