FC Hermannstadt anunță că a semnat un contract pe 3 ani cu un jucător venit din Liga a 2-a. Luca Stancu: „Sper să joc cât mai mult”
Postat pe 21 Jun 2025
Update 5 luni în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Cristina Preda
În vârstă de 20 de ani, Luca Stancu este noul jucător al lui FC Hermannstadt. Acesta vine din LIga a 2-a și a semnat pentru 3 ani cu echipa din Sibiu. „Este un fotbalist polivalent care evoluează pe postul de fundaș lateral (stânga/ dreapta)”, anunță reprezentanții clubului sibian. Tânărul a semnat cu FCH un contract valabil pentru următoarele trei sezoane, după ce a venit în probe în cantonamentul din Turcia. „Pe CV-ul său se mai regăsesc echipe ca Regal Sport București, FC Argeș, LPS Pitești și AFC Muscelul Câmpulung, echipă pentru care a bifat 24 de meciuri în sezonul trecut de Liga 2, a marcat un gol și a oferit un assist”, mai precizează reprezentanții clubului. Într-un scurt interviu postat pe pagina FCH, Stancu mulțumește pentru încredere și spune că este un jucător ofensiv: „Vreau să mulțumesc clubului că a avut încredere în mine. Sunt bucuros că am făcut pasul de la Liga II la Liga I. Sper să joc cât mai mult, să ne îndeplinim obiectivul. Joc fundaș lateral, folosesc ambele picioare. Sunt un jucător destul de ofensiv, îmi place să intru în combinații, driblingul. Fanilor le transmit să fie alături. de echipă, să ne susțină la fiecare meci, să ajungem acolo unde ne dorim”. Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți). Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi Tag-uri: luca stancu fc hermannstadt Vizualizari: 653
Noul antrenor al FC Hermannstadt, Dorinel Munteanu, a declarat miercuri că intenționează să schimbe sistemul de joc folosit anterior de Marius Măldărășanu, în special în ceea ce privește apărarea cu trei fundași. „De ce aș merge pe același sistem dacă el n-a funcționat?”, a afirmat Munteanu.
Dorinel Munteanu este noul antrenor al echipei Hermannstadt, potrivit informațiilor oferite de Fanatik și confirmate de surse apropiate clubului sibian. Tehnicianul revine în Superliga României după experiența sa încheiată la Sepsi Sfântu Gheorghe, urmând să preia echipa în perioada următoare.
FC Hermannstadt a lansat un apel către fani pentru partida de duminică cu Universitatea Craiova, cerându-le să aducă jucării de pluș. Planul este ca acestea să fie aruncate pe teren în pauza meciului, urmând să fie donate copiilor cu ocazia sărbătorilor de Crăciun.
FC Hermannstadt a pierdut meciul disputat duminică în deplasare cu Universitatea Cluj, scorul fiind stabilit de cele trei goluri marcate de Jovo Lukic, în minutele 5 și în ultimele 25 de minute ale jocului. Această înfrângere menține echipa sibiană pe penultimul loc în clasament.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.